FSPUB‎ > ‎Evenimente FSPUB‎ > ‎

[8 octombrie 2021] Prelegere "Școlile rezidențiale aborigene și Comisia pentru Adevăr a Canadei" susținută de Prof. Univ. Dr. Lavinia Stan

posted 4 Oct 2021, 06:31 by COSMIN-STEFAN DOGARU   [ updated 4 Oct 2021, 06:32 ]

Facultatea de Științe Politice are plăcerea să va invite vineri, 8 octombrie, de la ora 11.30, la prelegerea cu titlul "Școlile rezidențiale aborigene și Comisia pentru Adevăr a Canadei" susținută de Prof. Univ. Dr. Lavinia Stan.

 

Lavinia Stan, profesoară canadiană de origine română, este una dintre cele mai cunoscute cercetătoare la nivel mondial din domeniul studiilor democratizării și justiției reparatorii (transitional justice). A publicat numeroase volume la Cambridge University Press, Oxford University Press, Columbia University Press, Rotledge și Dartmouth  (ca autor principal sau în calitate de co-autor) despre religie și politică și despre justiția cu caracter reparatoriu, în care analizează modul în care statele post-dictatoriale administrează abuzurile recente din domeniul drepturilor omului prin intermediul legislației referitoare la lustrație, restituirea proprietăților, accesul la arhivele secrete, reabilitare și acordarea de compensații prin procese publice și prin proiecte de memorializare. 

 

Lavinia Stan a fost membră a Consiliului Științific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Exilului Românesc (IICMER), membră a Consiliului Național pentru Acreditarea titlurilor, Cursurilor și Diplomelor Universitare (CNTADCU), a Consiliului Cercetării din Domeniul Științelor Sociale și Studiilor Umaniste al Canadei (SSHRC). Este membră a Societății Românești/Society for Romanian Studies (SRS), pe care a și prezidat-o între 2014-2019, și editor asociat al prestigioasei publicații Women’s International Forum. Este co-fondatoare a Journal of Romanian Studies, publicat de SRS prin editura germane Ibidem, precum și a seriei de studii românești publicate de Editura Polirom. 

 

Este adeseori invitată ca expert în cazuri ce privesc restituirea proprietăților, represiunea comunistă, precum și cazuri de azil și deportare.

 

Cadru didactic la Xavier University în Montreal, Canada, Lavinia Stan este fellow ICUB în toamna anului 2021. 

 

Prelegerea, urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri, se va desfășura în limba română și va avea loc la sediul Facultății de Științe Politice din Calea Plevnei 59, Sala P3. 


Vor avea acces exclusiv studenții vaccinați.