APARATUL CRITIC
Totalitatea referinţelor şi notelor critice dintr-un text reprezintă aparatul critic al acestuia.
Există două sisteme tradiţionale de redactare a aparatului critic:
- note & bibliografie
- referinţe în text ("parantetice") & listă de referinţe
Indiferent de sistem, aparatul critic poate include şi următoarele categorii de note
- note de identificare a autorilor (uneori folosite în articole de către redacţie pentru a menţiona afilierea instituţională a autorilor articolului şi o eventuală foarte scurtă biografie a acestora);
- note de mulţumire (de regulă, prima notă a unui text, pentru articolele de reviste ştiinţifice sau capitolele de volume colective pentru care autorii au beneficiat de unele sugestii din partea unor colegi şi eventual a unor referenţi, anonimi sau nu);
- note explicative (idei secundare, de mici dimensiuni, relevante pentru înţelegerea unor aspecte din text, dar care ar îngreuna cursivitatea argumentaţiei dacă ar fi incluse în corpul propriu-zis al lucrării);
- note bibliografice (pentru a identifica lucrarea/lucrările la care se face referinţă sau din care se citează în text), obligatorii pentru sistemul note & bibliografie.
De asemenea, notele se redactează
- fie ca note de subsol (apar în subsolul paginii),
- fie ca note de sfârşit (apar la sfârşitul textului, de regulă înainte de bibliografie/lista de referinţe).
Toate notele se numerotează, de regulă cu cifre arabe, în mod continuu pentru întreaga lucrare sau pentru întreaga secţiune (capitol) sau pentru fiecare pagină.
Alegerea tipului de notă (subsol/sfârşit), precum şi modul de numerotare continuu (în întreaga lucrare, în capitol sau pentru fiecare pagină) depind de preferinţele editurii/redacţiei care îşi asumă publicarea textului.
Dacă detaliile cu privire la redactarea aparatului critic nu sunt specificate, autorul se va ghida după următoarele principii
- facilitarea lecturii continue a textului;
- evitarea confuziilor;
- uşurinţa găsirii de către cititor a informaţiei complete la care se face referinţă.
În cadrul FSPUB, a fost utilizat în mod obişnuit sistemul de note & bibliografie, cu note de subsol, numerotate în mod continuu pe parcursul întregii lucrări. Pentru a le facilita integrarea în diverse tradiţii academice, studenţii sunt însă încurajaţi să se familiarizeze cu şi să folosească diverse stiluri pe parcursul studiilor la FSPUB.
Atenţie! Unele cursuri sau lucrări pot impune anumite tipuri de stiluri. Înainte de a depune o lucrare, asiguraţi-vă că aţi respectat cerinţele administrative şi de formatare specifice acesteia. Indiferent de sistemul preferat/cerut, într-o lucrare va fi folosit un singur stil, în mod consistent.
SISTEMUL DE NOTE ŞI BIBLIOGRAFIE
Acest sistem este în mod tradiţional folosit în ştiinţele umane şi sociale din Europa, inclusiv în ştiinţele politice, şi este preferat frecvent pentru redactarea aparatului critic al monografiilor şi volumelor de studii.
Avantajul principal al acestui sistem este că oferă informaţie completă şi uşor de accesat de către cititor, în special când este folosit cu note de subsol. De asemenea, este mult mai flexibil în ceea ce priveşte utilizarea notelor explicative.
Dezavantajele principale sunt extinderea dimensiunilor textului şi îngreunarea vizuală a acestuia. Pentru texte mai complexe, necesită compararea notelor de subsol şi folosirea bibliografiei de la sfârşitul lucrării.
Referinţele sunt date în note bibliografice sau explicative, de subsol sau de sfârşit, şi conţin toate elementele de identificare a unei lucrări (autor/autori, titlu, loc şi dată apariţie), inclusiv în cazul resurselor electronice.
Toate categoriile de note sunt permise, însă ele se redactează fie ca note de subsol, fie ca note de sfârşit.
La sfârşitul lucrării, este inclusă BIBLIOGRAFIA:
- Bibliografia cuprinde exclusiv lucrările la care se face referinţă în text
- Notă: Există bibliografii, de regulă adnotate şi ca instrument de lucru al unor manuale sau treceri în revistă ale unor problematici mai largi, ce pot include lucrări la care nu s-a făcut referire în text şi acestea sunt incluse ca sugestii de lectură pentru cititor; în cadrul programelor de studii la FSPUB este puţin probabil să redactaţi lucrări de tipul şi complexitatea celor care necesită astfel de bibliografii.
- Chiar dacă notele bibliografice au fost redactate corect şi conţin toate elementele necesare identificării lucrărilor la care s-a făcut referinţă, în textele ştiinţifice este recomandată includerea listei bibliografice pentru a facilita lectura de către cititor;
- Bibliografia este ordonată alfabetic, după numele de familie al autorilor;
- Pentru acelaşi autor, itemii din bibliografie apar fie în ordinea alfabetică (crescătoare) a titlurilor, fie în ordinea descrescătoare a anului apariţiei acestora (indiferent de criterirul principal de ordonare, acesta va fi folosit în mod consistent în întreaga listă bibliografică);
- De regulă, intrările din bibliografie NU se numerotează;
- Bibliografia poate fi structurată în categorii (ex. surse primare/izvoare şi literatură de specialitate).
SISTEMUL DE REFERINŢE PARANTETICE & LISTĂ DE REFERINŢE
Acest sistem este cunoscut uneori drept "stilul Harvard", deşi este mai degrabă o clasă de stiluri. De altfel, la universitatea omonimă acesta nu este singurul sistem de redactare a aparatului critic şi nici nu este utilizat într-o singură versiune.
Folosit cel mai frecvent în ştiinţele reale şi în special sub influenţa editurilor comerciale din SUA, acest sistem este tot mai des utilizat şi în ştiinţele politice, mai ales în textele redactate în limba engleză şi/sau pentru audienţe internaţionale cu limba engleză ca limbă de comunicare ştiinţifică.
Avantajul său major constă în reducerea dimensiunilor textului, prin reducerea numărului de caractere dedicat referinţelor. De asemenea, prin limitarea notelor, sunt descurajate potenţiale digresiuni de la argumentul principal.
Dezavantajul său prinicipal este că necesită urmărirea în paralel a listei de referinţe de la sfârşitul lucrării, ceea ce poate fi mai puţin facil pentru cititorii neexperimentaţi.
Referinţele sunt date în text, între paranteze rotunde, şi conţin numele autorului/autorilor, anul apariţiei lucrării şi numărul paginii/ numerele paginilor la care ideea/citatul apare în original.
- Dacă referinţa constituie o idee majoră sau argumentul principal al textului original, includerea paginilor la care această idee apare nu este necesară, însă în toatele celelalte cazuri includerea numerelor paginilor din textul orginal este obligatorie;.
- Dacă se citează un fragment, includerea paginilor la care acesta apare în textul original este obligatorie;
- Lista de referinţe cuprinde, fără excepţie, exclusiv lucrările la care se face referinţă în text.
- Lista de referinţe este ordonată alfabetic, după numele de familie al autorilor.
- Pentru acelaşi autor, referinţele din listă apar, de regulă, în ordinea descrescătoare a anului apariţiei textelor sale.
- Dacă un autor are mai multe lucrări apărute în acelaş an, acestea vor fi ordonate după titlu, iar după anul apariţiei vor fi adăugate câte o literă, în ordine, din şirul "a, b, c,..."
- Intrările din lista de referinţe NU se numerotează;
- Lista de referinţe poate fi structurată în categorii (ex. surse primare/izvoare şi literatură de specialitate), dar acest lucru nu este uzual.
Notele permise sunt, de regulă, cele de identificare, de mulţumire şi cele explicative, acestea din urmă fiind însă foarte reduse la număr. Notele bibliografice nu au sens în acest sistem.
Pentru mai multe detalii cu privire la redactarea aparatului critic în acest sistem puteţi cere sfatul titularul de curs, asistentului de curs sau, în cazul lucrărilor de finalizare a studiilor, profesorului îndrumător, după consultarea manualelor de stil sugerate.
OBSERVAŢII
Există unele sisteme hibrid ce folosesc uzanţele "stilului Harvard", incluzând însă referinţele nu în text, ci în note, de regulă de subsol.
Indiferent de sistemul folosit
- Citatele se marchează prin ghilimele în limba în care redactaţi textul, indiferent de tipul de ghilimele folosit în textul original (dacă acestea apar)
- În majoritatea stilurilor academice, indiferent de sistemul folosit, citatele NU se marchează cursiv ("italic"), cu excepţia
- cazurilor în care în textul original fragmentul sau anumite cuvinte din citat apar marcate cursiv sau scoase în evidenţă printr-un alt mijloc vizual (caz în care se va include în referinţă menţiunea subl.în orig.); sau a
- cazurilor în care doriţi să evidenţiaţi anumite concepte sau expresii (caz în care se va include în referinţă menţiunea subl.n.)
EXEMPLE DE STILURI
La nivel internaţional, cele mai cunoscute stiluri de redactare a aparatului critic pentru texte de ştiinţe politice sunt cele create de unele universităţi, asociaţii profesionale şi edituri nord-americane, precum
- Turabian/Chicago Manual of Style, manual clasic ce dezvoltă stiluri proprii atât pentru sistemul note&bibliografie, cât şi pentru sistemul de referinţe parantetice;
- APA, stil în sistemul de referinţe parantetice dezvoltat de American Psychological Association/Asociaţia Americană a Psihologilor;
- MLA, stil hibrid bazat pe sistemul de referinţe parantetice ce permite folosirea unor note bibliografice complementare ca sugestii de lectură şi scurte note explicative; dezvoltat de Modern Language Association/Asociaţia Nord Americană de Limbă Engleză Modernă.
Revistele ştiinţifice ale FSPUB au proprile stiluri şi acestea pot fi consultate online:
PRESCURTĂRI UZUALE
et al. (lat.) = şi alţii; se foloseşte după numele primului autor pentru un text cu cel puţin trei autori pentru a prescurta referinţa.
op.cit.(rom.) = opera citată; se foloseşte exlusiv în sistemul note & bibliografie, după indicarea numelui autorului/autorilor şi exclusiv pentru a înlocui titlul unei lucrări deja citate, pentru a prescurta referinţa, însă numai în cazurile în care înlocuirea titlului cu această prescurtare nu generează confuzii cu privire la lucrarea citată.
subl.n. (rom.) = sublinierea noastră (a autorului lucrării; menţiune folosită în referinţa pentru un citat în care anumite fragmente apar marcate cursiv pentru a indica faptul că evidenţierea fragmentelor nu apare în textul original citat, ci este făcută de autorul lucrării care citează respectivul fragment; adesea urmată de iniţialele autorului care operează evidenţierea pentru a elimina posibile confuzii.
subl.aut. sau subl. în orig. (rom.) = sublinierea autorului (textului original)/sublinere în original; menţiune folosită în referinţa pentru un citat în care anumite fragmente apar marcate cursiv pentru a indica faptul că evidenţierea fragmentelor apare în textul original citat
