CONSULTANȚĂ POLITICĂ

Consultanța politică este unul din domeniile profesionale în care absolvenții FSPUB s-au făcut remarcați, atât la nivel național cât și internațional. Pentru că, așa cum spune unul dintre alumni, la FSPUB "poți afla cum funcționează politica și societatea în ansamblul ei". Dar şi mai important, FSPUB îşi deschide drumuri şi îşi oferă şansa de a-ţi alege propriul drum, în funcţie de ce îţi doreşti. 

Cristian Andrei

Fondator și consultant politic (research & strategy) Agenția de Rating Politic, președinte Asociația Română de Marketing Politic, membru în Editorial Board al Journal of Political Marketing
SPR, master

„Facultatea de Științe Politice îți dă șansă să-ți alegi un drum așa cum îți propui. Diversitatea domeniului și a direcțiilor de studiu din facultate îți lasă libertatea să te dezvolți într-un mod unic. Responsabilitatea este mare pentru că e în puterea ta să îți stabilești obiectivele și să alegi ce e mai bun din curriculă. Însă cu siguranță că ai de unde alege și poți întâlni, între profesori, veritabili deschizători de drumuri.
Am început Facultatea la sfârșitul anilor ’90, când, aproape oriunde ai fi mers în lumea politică, mai nimeni nu știa despre ce sunt științele politice. Asta a fost provocoarea mea și a noastră, să înfrângem necunoașterea ca studenți și tineri absolvenți. Am ales să mă implic în asociații studențești, apoi curând am și fondat și condus una, Civitas ’99, dedicată nouă, celor de la științe politice, ca să ne facem auziți cu pregătirea pe care o căpătam și ca să ne cunoaștem mai bine între noi. Am organizat stagii de practică, dezbateri, conferințe și am avut propriile publicații.
Cariera mi-am ales-o mergând pur și simplu la cursuri și urmărind asiduu politica. Am vrut să înțeleg alegătorii, sistemele electorale, să construiesc și să câștig campanii electorale. Știam că asta se poate doar dacă voi construi de la zero o firmă de consultanță politică – pentru că nu prea exista așa ceva atunci. Așa a apărut, după câțiva ani de ucenicie lângă unul din profesorii Facultății, Agenția de Rating Politic, fondată de mine, conducând o echipă formată tot din câţiva colegi de generație.Totul a început însă în FSP cu o bibiliografie de specialitate.
Mă ocup de strategie și cercetare de piață pentru politică și vreau să construiesc mereu servicii de specialitate și idei pentru politică. Reușitele sunt posibile doar cu întoarcerea mereu la teorie și metodă, dar și prin contactul permanent cu lumea academică internațională prin Asociația Română de Marketing Politic, jurnalele și prin conferințele de profil.”

Mihnea Dumitru

Manager ContextPolitic.net, analist politic

Doctorat FSPUB, absolvent al Universității Nottingham (M.A. diplomație) și al Universității York (B.A. studii internaționale

„Întors în România după 10 ani, mărturisesc că mă simțeam destul de străin sistemului de educație, după ce ultimele amintiri erau legate de tezele de sfârșit de clasă a VII-a. Apare un șoc cultural imens care trebuie înfruntat în astfel de situații, nu doar pentru integrare socială, dar pentru spirit, din dorința de a construi ceva serios, ca reprezentant al unei generații care se ridică la un alt nivel. 
Doctoratul la FSP a făcut parte din reintegrarea mea în societatea românească și s-a derulat la standardele internaționale pe care le-am recunoscut. Subiectul ales, pe tema influenței internetului în politica românească, a reprezentat un puternic semnal de încredere și o dovadă de modernitate din partea Facultății. Sunt mândru că am ales Universitatea din București pentru acest pas. Studiile la standarde europene, profesorii extrem de serioși și colegii pe care i-am cunoscut mi-au confirmat pe deplin faptul că întoarcerea în țară a reprezentat o decizie corectă. De-a lungul activității de consultanță politică și de analiză politică în cadrul proiectului Context Politic, baza solidă academică oferită de studiile în materie mi-a oferit siguranța că sunt întotdeauna cu un pas înainte.”

Doru Frănțescu

Director și co-fondator al VoteWatch Europe, Institut de analiză și comunicare a afacerilor europene aflat la Bruxelles

SPR, Master Relaţii Internaţionale

„Având posibilitatea să privesc retrospectiv, pot afirma cu certitudine că FSP este locul în care poți afla cum funcționează politica și societatea în ansamblul ei. Facultatea este foarte bine conectată la nivel internațional, oferindu-ne posibilități multiple de studii în străinătate. Corpul profesoral de excepție te susține permanent în demersul de a deprinde tainele științelor politice, dar depinde de tine cât de mult vrei să înveți și cum utilizezi aceste cunoștințe pentru a-ți dezvolta o carieră profesională de succes într-un domeniu pe cât de frumos, pe atât de competitiv.”


Irina Maria Găman

Analist de investiţii pe piața din America de Sud în cadrul unui fond de investiţii private pe microfinanţare
SPF

„Îmi aduc aminte cu drag cei trei ani petrecuti pe Sfântul Ştefan 24, de drumurile prin Cişmigiu până la ICP, de pauzele prelungite de cafea de la BCU. Studenţia la
FSP a reprezentat un punct de pornire, exploatare şi consolidare a multor cunostinţe interdisciplinare, o viziune de ansamblu care m-a determinat să o completez cu studii adiacente de economie politică, dezvoltare economică internaţională. Ce mi-a plăcut la FSP ? Modul de predare participativ; spiritul deschis al profesorilor şi al studenţilor de a argumenta, de a-şi susţine ideile; încurajarea punctelor de vedere divergente; oportunităţile de burse şi voluntariat, activităţile extracurriculare, predarea cursurilor în limba franceză. Ce mi-a displăcut la FSP ? Baza de materii interdisciplinare, care după trei ani, poate să nu te ghideze suficient în drumul profesional pe care vrei să îl urmezi. Important este să ştii ceea ce îţi doreşti de la tine ca şi individ, şi să te specializezi pe acel domeniu / materie care iţi place, în care ştii că poţi avea un cuvânt de spus mai târziu.
După FSP, am plecat cu o bursă de studii la un master pe studii europene la IEE-ULB (Bruxelles, Belgia), continuând cu un altul pe microfinanţare la Solvay Business School (Bruxelles, Belgia). Momentan lucrez la un fond de investiţii private pe microfinanţare, ca şi analist de investiţii pe piaţa din America de Sud.”