ORGANIZAŢII NON GUVERNAMENTALE

Dezvoltarea unei culturi civice participative, organizarea a numeroase dezbateri și activități împreună cu reprezentanți ai societății civile deschide studenților FSPUB interesul pentru proiecte sociale și societale. Foarte mulți dintre ei au ales să își dezvolte cariera în cadrul ONG-urilor, unde continuă cu succes una dintre lecțiile fundamentale ale facultății noastre: schimbarea suntem noi. Mărturiile de mai jos sunt dovada reușitei proiectului nostru - să formăm tineri responsabili, foarte bine pregătiți profesional, conștienți că drepturile democratice trebuie în permanență apărate și dezvoltate.


Nicoleta Chiriţă

Coordonator de proiecte, CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică www.ce-re.ro
SPF

„La 12 ani urmăream curioasă dezbaterile politice de la TV şi discutam cu adulţii din jurul meu despre schimbare, nesiguranţă, tranziţie. Eram fascinată de politic şi de
implicaţiile sale. Curiozitatea şi interesul de atunci au rămas vii. La 18 ani am ales Facultatea de Ştiinţe Politice fără prea multe ezitări. M-a ales şi ea pe mine şi am pornit la drum. Au fost 4 ani plini în care am evoluat mult şi am câştigat încredere în mine datorită oamenilor de care m-am înconjurat, atât profesori cât şi colegi. Le mulţumesc pe această cale.
După experienţa de la FSP, am reuşit să mă integrez cu uşurinţă în mediul competitiv de la Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne unde mi-am continuat studiile. A fost o dovadă că pregătirea academică pe care am primit-o la FSPUB a fost la cel mai înalt nivel. După master şi câteva experienţe de lucru prin corporaţii, am ales din nou schimbarea. De data asta, nu doar să discut despre ea, ci şi să contribui, atât cât se poate, la ea. Aşa se face că din 2009 lucrez la CeRe, o organizaţie neguvernamentală care încearcă să reducă distanţa dintre guvernaţi şi guvernanţi şi să ajute cetăţenii şi comunităţile să îşi facă vocea auzită în arena politică. Este de asemenea o organizaţie care crede în profesionalism, meritocraţie şi implicare, un ONG în care nu doar îmi folosesc cunoştinţele şi abilităţile dobândite în timpul facultăţii, dar în care am regăsit mult din spiritul şi valorile profesorilor şi colegilor de la FSP.”

Raluca Negulescu

Director executiv al Fundației Policy Center for Roma and Minorities 
SPR (un semestru Erasmus la Universitatea Bologna);

„Facultatea de Științe Politice a constitutit un pas esențial în formarea mea profesională, nu doar prin noțiunile teoretice transmise de un grup de profesori foarte competenți, ci și prin expunerea la un mod riguros de a analiza și înțelege sistemul politic și mecanismele sale. Din punctul meu de vedere, acesta este cel mai
puternic impact pe care îl poate avea o facultate asupra tinerilor pe care îi formează – să transfere aplicarea rigorii și a valorile în ceea ce absolvenții vor face în continuare. Valorile interiorizate în perioada anilor de facultate se reflectă în munca mea actuală prin dezvoltarea și coordonarea unor inițiative axate pe promovarea drepturilor omului și a democrației participative.”
Short biography: Raluca Negulescu is the Executive Director of the Policy Center for Roma and Minorities Foundation where she currently develops and runs comprehensive educational programs for children in disadvantaged communities in Bucharest. Focusing on the empowerment of marginalized Roma communities, Raluca has extensive experience in coordinating local, national and European advocacy and awareness raising campaigns using a wide array of instruments such as documentaries, debates and community organizing. In 2013, Raluca was Legislative Fellow in the US Department of State professional program “Building grassroots democracy in minority communities” and she received the Annual Human Rights Award of the Embassy of France in Romania for her local women empowerment initiative – Mothers' Club. Graduate in Political Science at the University of Bucharest, she also collaborated as a volunteer with the German Marshall Fund for the United States in 2008 and she worked as a junior consultant in a World Bank project targeting 250 poorest communities in Romania in 2007.”

 

Septimius Pârvu

Manager de programe cetățenie activă și procese electorale, Expert Forum 
SPR, Master Politică Europeană și Românească, Doctorat în Științe Politice


„Dacă ar fi fost să aleg un alt drum profesional, mi-ar fi fost probabil foarte greu să îl găsesc. Lumea politicii și a politicilor s-au îmbinat foarte bine la Facultatea de Științe Politice, comunitatea unde am învățat și experimentat ceea ce înseamnă statul, cetățeanul, ce însemnă să ai drepturi și obligații. Mai mult, mi-a deschis oportunitatea de a lucra în unele dintre cele mai importante organizații neguvernamentale din țară: director adjunct la Asociația Pro Democrația, cercetător la Societatea Academică din România și în prezent manager de proiecte la Expert Forum. Am avut posibilitatea să lucrez cu tineri dornici să învețe cum pot lupta pentru drepturile lor, am propus politici publice instituțiilor publice și am avut ocazia să observ alegerile în România și în străinătate. Mulțumesc tuturor profesorilor și colegilor alături în aceste experiențe plăcute.”

Raluca Petre-Sandor

Assistante de projet anti-dopage, UNESCO, Secteur des Sciences Humaines et Sociales, Paris
SPF

Gestion du Fonds de l'UNESCO pour l'élimination du dopage, évaluation des demandes, communication et promotion du Fonds, organisation d'événements sur la lutte contre le dopage, partenariats et communication avec les Etats parties.

Adela Rusu

Director Executiv, Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare din România (FOND)
SPE, Master Relații Internaționale

"Ca mulți colegi din generația mea, am dorit să construiesc o carieră în domeniul diplomației. De aceea am optat pentru Facultatea de Științe Politice – secția engleză.
În timpul facultății am participat la multe conferințe și simulări de organizații internaționale, cu scopul de a mă pregăti pentru partea de negociere, reprezentare în cadrul forumurilor internaționale și cooperare într-un mediu multicultural, folosind ceea ce am învățat și dezvoltat în facultate: gândirea critică, analitică, argumentarea și deschiderea spre tematici globale. În paralel, am continuat munca de voluntariat în diferite asociații și am început să înțeleg mai bine cum funcționează un ONG, dar mai ales cât de motivantă poate fi o astfel de experiență. După absolvire, am lucrat o perioadă în cadrul unei ambasade străine din București, până când mi s-a oferit oportunitatea de a lucra pentru Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare (FOND). Aici se îmbină foarte bine ce am învățat în facultate cu pasiunea mea pentru mediul ONG: lucrez într-un domeniu nou cu mare potențial de viitor – cooperarea pentru dezvoltare (un domeniu din ce în ce mai relevant pentru politica externă). Pot spune că lucrez în domeniul diplomației, mai exact cel al diplomației neguvernamentale”.

Andrei Schwartz

Coordonator proiecte Freedom House Romania; Senior Consultant Fundația Actorilor Europeni (EurActiv.ro
SPE, Master Politică Comparată

„Facultatea de Științe Politice are un potențial extraordinar de a călăuzi începutul unei cariere de succes. În plus față de deschiderea academică pe care o primesc,
studenții au acces la informații specializate despre instituții publice, societatea civilă și chiar despre sectorul privat. Complementat cu stagii de pregătire, acest bagaj de cunoștințe creează premisele unui parcurs profesional deosebit. Eu am îmbinat diferitele domenii academice și subiectele tratate în cadrul cursurilor cu eforturi aplicate în interiorul societății civile. Am lucrat în cadrul Freedom House Romania la dezvoltarea unor proiecte cu impact foarte mare, contribuind cu experiența tehnică și cunostințele specializate pe care le-am acumulat studiind științe politice. Acum lucrez cu experți de renume din întreaga lume în proiecte care abordează subiectele cele mai apropiate mie din perioada studiilor, cu precădere teme care privesc dreptul și dezvoltarea instituțională. Parcursul meu este un exemplu pozitiv pentru cei care și-au pierdut încrederea în legătura dintre facultate și cariera profesională.”

Anca Florentina Stoica

Romanian ODA Project Manager, United Nations Development Program (UNDP) - Regional Center for Europe and CIS
SPR 

„Am ales Facultatea de Științe Politice a Universității din București cu sufletul. Este locul minunat în care am visat, am învățat și am experimentat. Este locul în care am cunoscut câțiva dintre acei profesori care m-au schimbat, m-au educat și m-au făcut să cred că pot orice. Călătoria mea a început în anul 1999, pe când visam că voi lucra într-o zi pentru Organizația Națiunilor Unite. Visam că voi purta cu mândrie emblema sa oriunde în lume va fi nevoie. Chiar și-n zone de conflict. Chiar și-n Afghanistan. Visam că voi contribui la a face din această lume o lume mai bună. Au trecut 15 ani de atunci. Azi sunt profesionist în dezvoltare internațională și lucrez pentru Națiunile Unite. Am purtat cu mândrie emblema sa în multe locuri din această lume. Chiar și-n zone de conflict, chiar și-n Afghanistan. Pentru toate acestea le mulțumesc facultății mele și profesorilor mei. Acelora care m-au schimbat, m-au educat și m-au făcut să cred că pot orice.”

 

Ioan Tănase

Director Executiv, Asociația Națională a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni (ANBCC)
SPR

„În 2001, am intrat la Facultatea de Științe Politice cu scopul de a îmi construi o carieră în sectorul neguvernamental. Timp de 4 ani, cât am studiat în cadrul acestei
facultăți, a trebuit să răspund tuturor dilemelor că nu, nu voi deveni un om politic și că nu, nu știu ce meserie voi avea după terminarea facultății. În 2005 am terminat facultatea, fiind pe primul loc dintre absolvenții din secția pe care am urmat-o.
Dacă ar fi să sintetisez în câteva cuvinte ce am învățat din facultate, acestea ar fi să știu să răspund întâi cu ”depinde” pentru orice întrebare iscoditoare, care te invită să alegi între bine și rău, între normativ și relativ. În plus față de gândirea critică și relativism, mie mi-a plăcut să studiez la Facultatea de Științe Politice tocmai pentru că nu mi-a oferit o meserie specifică – am devenit pur și simplu ”absolvent de științe politice”, dar cu o capacitate consolidată de a discerne între opțiunile mele de carieră.
În timpul studiilor, în paralel, am fost intern pentru Centrul de Informare al ONU din România, iar după facultate, am făcut un masterat în studii interculturale. La momentul de față conduc o organizație neguvernamentală care se axează pe dezvoltarea democrației locale și mobilizarea cetățenilor. Gândirea critică și relativismul, exersate în facultate, m-au învățat ca orice om este valoros pentru democrație. Folosind cunoștințele dobândite în cadrul facultății, am fondat un departament de afaceri europene în cadrul organizației pe care o conduc și am devenit una dintre fețele Anului European al Cetățenilor din partea României.
Facultatea noastră ”de intelectuali” (așa cum răspundeam, în glumă, tuturor oamenilor legat de ”ce învățați voi acolo?”) este cel mai bun început pentru orice carieră, mai mult sau mai puțin.”