Învăţământ universitar şi cercetare Foarte mulţi dintre absolvenţii FSPUB au îmbrăţişat cariera academică şi îi regăsim cu plăcere în universităţi şi institute de cercetare de prestigiu din România şi din străinătate. O parte dintre ei sunt profesori la Facultatea de Ştiinţe Politice: Anca Dohotariu, Luciana Ghica, Alexandru Gussi, Alexandra Iancu, Alexandra Ionescu, Ruxandra Ivan, Silvia Marton, Damiana Oţoiu, Camil Pârvu, Caterina Preda, Miruna Tătaru-Cazaban, Claudia Udrescu. De la câţiva dintre ceilalţi am primit mărturii preţioase despre rolul pe l-a avut facultatea noastră în parcursul lor profesional:
Student al Facultății de Drept a Universității Oxford, Centrul de Criminologie, MSc Criminology and Criminal Justice, Research Methods SPE, Master Teorie Politică „Facultatea de Științe Politice e locul ideal pentru toți viitorii studenți care se gândesc serios să înceapă un drum în cercetare. În ceea ce mă privește, faptul de a fi fost student aici m-a ajutat să înțeleg ce înseamnă un veritabil mediu academic și să capăt o deschidere specială către comunitățile universitare din afara României. Eleganța intelectuală a profesorilor, entuziasmul studenților, prețul pus pe valoarea ideilor originale: iată doar câteva dintre atuurile Facultății de Științe Politice a Universității București. Datorez mult profesorilor de aici și sper ca într-o bună zi să mă pot alătura lor.” Cercetător Universitatea din Florența (Universitatà di Firenze), Italia SPF, Doctorat ştiinţe politice Université Libre de Bruxelles „Am dat examenul de admitere atrasă de posibilitatea de a face cursurile în limba franceză. Deschiderea internațională avea să se reflecte nu numai în oferta didactica de excelentă calitate sau în metodele de predare, ci și în diferitele oportunități de studii în străinătate. Dincolo de bagajul de cunoștințe, la peste 15 ani de la absolvire, ceea ce datorez cu siguranță perioadei de studenție este pasiunea pentru fenomenul politic, dar și capacitatea de a aplica elementele teoretice la nivel practic.” Cercetător,jurnalist cultural SPR, Master, doctorat, postdoctorat „Periplul meu îndelung prin labirintul formator al Facultății de Științe Politice datorează mult profesorilor și colegilor pe care i-am avut în cei peste 9 ani de influență umană și intelectuală. Suntem, fără îndoială, și suma interacțiunilor pe care le avem. Îmi amintesc cu nostalgie de primele tribulații legate de viitorul unui tânăr absolvent de științe politice. Și, deși nu am știut de la bun început încotro mi se vor îndrepta pașii în termeni de carieră și preocupări intelectuale, am avut privilegiul de a mă putea baza deopotrivă pe puterea motivațională a profesorilor mei și pe subtila lor predare de ștafetă. Nu cred că vom găsi niciodată un sens unic în alchimia universitară, dar ceea ce vom fi la stația de exit a acestei Odisei, a acestui ritual de trecere, depinde în foarte mare măsură de modelele pe care le-am avut.Este probabil singurul clișeu pe care nu avem cum și nu trebuie să-l detestăm. Pentru tot restul, pentru ceea ce alegem să fim sau refuzăm să fim, facultatea reprezintă un turnesol nesperat. În goana noastră după o identitate stabilă, universitatea rămâne cel mai inspirat poligon de încercări. Să-i acordăm, așadar, fie măcar și această virtute de Călăuză discretă!” Cercetător Doctorand / Asistent Universitar, Universitatea din Loughborough, Marea Britanie SPR „Cu siguranţă veţi primi cel puţin o dată ȋntrebarea: “Ce vrei să te faci după ce vei absolvi Ştiinţe Politice? Politician?!”. Desigur, şi acesta poate fi un parcurs pe care tot mai mulţi studenţi ai Facultăţii de Ştiinţe Politice ai Universităţii din cadrul Universităţii din Bucureşti (FSPUB) ar trebui să-l ia serios ȋn calcul. Ȋnsă, FSPUB te poate echipa cu o serie de abilităţi (e.g. gândire şi analiză critică, redactare de text şi comunicare) care te pot ajuta să ȋnţelegi „politica” şi mecanismele ei, dar care ȋţi pot deschide şi o paletă largă de oportunităţi profesionale. Aceste abilităţi mi-au prins foarte bine ȋn diversele medii profesionale ȋn care am activat după absolvire, inclusiv pentru doi ani petrecuţi la Bruxelles, unde am lucrat ȋn diferite instituţii, printre care şi ȋn cadrul Comisiei Europene. Pe durata facultăţii am dezvoltat pasiunea pentru afaceri europene, pasiune care s-a concretizat astăzi ȋn dorinţa de a lucra ca şi cercetător şi de a obţine un doctorat ȋn acest domeniu. Ȋmpreună cu alţi colegi, mulţi din ei absolvenţi FSPUB, am iniţiat „Eurosfat” - primul forum anual de dezbateri europene din România. Anii de facultate au fost printre cei mai rodnici datorită mediului academic deschis şi a multiplelor activităţi extracurriculare ȋn care m-am implicat. Dar mai mult decât atât, ei au fost ȋncununaţi de prieteniile pe care le am şi astăzi cu foştii mei colegi de la FSPUB.” Cercetător științific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române; anterior: secretar ştiinţific al Comisiei Tismăneanu pentru Analiza Dictaturii Comuniste în România SPR „Datorită Facultăţii de Ştiinţe Politice am învăţat ce înseamnă o reală dezbatere academică şi am început să preţuiesc cu adevărat pluralismul opiniilor.M-a impresionat şi m-a marcat în evoluţia mea profesională mărturisirea unor profesori, aceea că învaţă odată cu noi, care nu trăda modestie sau limitare, ci asumarea unei deschideri către tot ce este nou şi stimulează gândirea creativă.” |